Onea și Negulescu au redevenit MAGISTRAȚI pentru o zi. Cei doi foști procurori DNA au fost suspendați din nou de CSM

Onea și Negulescu au redevenit MAGISTRAȚI pentru o zi. Cei doi foști procurori DNA au fost suspendați din nou de CSM
Publicat: 27/09/2018, 14:59

Secția pentru Procurori a CSM a hotărât joi suspendarea din funcția de procuror a lui Lucian Onea, după acesta a fost plasat de procurori sub control judiciar, una dintre interdicții fiind cea de a nu-și exercita profesia în acest timp. Aceeași măsură a fost luată și în cazul lui Mircea Negulescu, în prezent suspendat din funcție.

Miercuri, aceeași Secție pentru Procurori din cadrul CSM decisese încetarea suspendării din funcție a fostului șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, și a lui Mircea Negulescu, întrucât a expirat controlul judiciar dispus față de aceștia în dosarul de la Parchetul General.

Cei doi sunt acuzați că au constrâns anumiți martori să facă sesizări și tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare întocmită de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetățean din Chișinău, Serghei Petruș. Vlad Cosma ar fi fost amenințat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruș nu există.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin Roman...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
O singură turmă de zimbri din România ar putea capta CO2 de la peste 40.000...
×